Produsele realizate în Romanaţi, expuse la târg în faţa Primăriei Caracal

1210

De la produse gastronomice, la haine, flori, obiecte tradiționale şi peisagistice, cele mai bune produse realizate în Caracal şi zona Romanaţiului vor fi expuse cu mândrie în acest weekend pe platoul din faţa primăriei.

Vreţi să aflaţi ce se produce în zona Caracalului, care sunt mărfurile cu care se mândreşte Romanaţiul? Târgul  „Produs în Romanaţi” este ocazia ideală de a veni în contact cu fabricanţii ce îţi vor etala rezultatele muncii lor în faţa primăriei.

Primăria Caracal prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din municipiul Caracal, în parteneriat cu Centrul Cultural municipal Caracal şi Școala Populară de Arte și Meserii Slatina organizează cea de-a II-a ediție a Târgului „Produs în Romanaţi” în perioada 9-11 iunie, pe platoul administrativ al Primăriei Municipiului Caracal, în intervalul orar 11.00 – 22.00.

“Misiunea târgului este aceea de a promova și reînvia obiceiurile și tradițiile romănățene, cultura, produsele şi serviciile din zona Romanați și împrejurimi, de a susţine micii meşteşugari, gastronomi, întreprinzători locali și a produselor proprii. În cadrul târgului se vor desfășura ateliere de meşteşuguri populare, expun producători locali din alimentaţie, confecţii – îmbrăcăminte, mobilier, meşteri populari, artizani, produse gastronomice, prestatori de servicii turistice, producători de flori”, explică reprezentanţii Centrului de Informare Turistică.

Târgul se desfășoară în aceeași perioadă cu Festivalul Internațional de Folclor „Călușul Românesc”.

Invitați speciali în cadrul târgului sunt 5 meşteri populari de valoare ai Oltului, care nu numai că îşi vor expune produsele realizate, ci vor arăta vizitatorilor cum se fac obiectele tradiţionale: Alexandrina Olguța-Filip – artist popular – cusături și țesături tradiționale, ii autentice (sat Corlătești, comuna Cezieni); Trușcă Ștefan – artist popular olar – Ceramica Oboga (sat Româna, comuna Oboga); Ionel Cococi – artist popular în ceramică – Ceramica neolitică de Vădastra (comuna Vădastra); Dumitru Liceanu – artist popular cojocar (comuna Vădastra) şi Tănase Gheorghe şi Stan Alexandru – artiști populari în sculptură în lemn (comuna Corbu)

Citiți și: https://realitateaoltului.ro/2017/06/06/ansambluri-din-anglia-si-bulgaria-la-festivalul-international-de-folclor-calusul-romanesc-de-la-caracal-programul/