Minivacanţa de Rusalii s-a lăsat cu sute de permise suspendate şi dosare penale

38

Dosare penale pentru 103 infracţiuni, zeci de permise de conducere reţinute şi peste 1200 de amenzi este bilanţul activităţii poliţiştilor olteni în minivacanţa de Rusalii.

Circa 200 de poliţişti olteni au acţionat zilnic pentru siguranţa cetăţenilor în perioada 1- 5 iunie, perioadă în care majoritatea oltenilor s-au aflat într-o minivacanţă, de 1 iunie şi Rusalii.

Poliţiştii au răspuns la 419 solicitări venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112 şi au sancţionat orice neregulă în trafic, economică sau pe linia armelor şi muniţiilor.

“În perioada 1 – 5 iunie a.c., poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 45 de acțiuni, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 103  infracţiuni. Au fost aplicate 1.215 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 299.000 lei. Din totalul amenzilor contravenţionale, 73 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 1.104 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (9 pentru consum de alcool la volan şi 563 pentru conducere cu viteză excesivă).”, arată raportul IPJ Olt.

Totodată, oamenii legii au retrase 18 certificate de înmatriculare și au lăsat pietoni 57 de şoferi cărora le-au reținut permisele de conducere, dintre care 14 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 18 pentru viteză excesivă.