VIDEO. 7 traficanți de droguri reținuți azi-noapte. Printre ei, brancardierul de la Spitalului Județean și fiul vicelui din Milcov

765

În urma audierilor de ieri de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, au fost reținuți 7 traficanți de droguri. Ordonanțele de reținere au fost emise aseară târziu, printre cei care și-au petrecut noaptea în arestul IPJ Olt numărându-se principalii membri ai rețelei de trafic de droguri de mare risc- un brancardier angajat al Spitalului Județean Slatina, dar și fiul viceprimarului comunei Milcov.

În arest au ajuns pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți al Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, 7 membri ai rețelei: Marius Iordache, Ana Lilea, frații Marius și Claudiu Manda, brancardierul Ilie Leonard Lale de la Morga spitalului slătinean (nu și asistenta concubină), Cezar Jumate- fiul vicelui din Milcov și Rareș Denghel. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 5 și 7 ani de închisoare.

45 de persoane a audiat procurorul DIICOT Olt  ieri, în urma unor percheziții efectuate de dimineață privind destructurarea unei rețele de trafic de droguri de mare risc. 7 persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de aducere nu au fost găsite. Printre cei audiați s-au numărat și 37 de consumatori.

Printre dealeri s-au numărat și o asistentă și un brancardier de la Spitalul Slatina, concubini, în casa brancardierului fiind găsite la percheziții importante sume de bani, dar și Cezar Jumate, băiatul viceprimarului comunei Milcov. Drogurile erau vândute mai mult liceenilor, în zona mai multor unităţi de învăţământ din Slatina, printre care Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” şi Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”, dar şi în Cartierul Progresu’.

Potrivit unor surse, din rețea făceau parte 15 persoane ce s-au asociat în septembrie 2015, până acum estimându-se că aceștia ar fi comercializat 10kg de droguri și substanțe etnobotanice, în valoare de 250.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost confiscate 8 telefoane mobile, 30 de pliculețe de etnobotanice cu substanță albă și material vegetal uscat, un pistol cu bile, 163.800 lei, 100 de dolari și 6350 de euro.

https://realitateaoltului.ro/2017/06/06/retea-de-trafic-de-droguri-destructurata-la-slatina-zeci-de-audieri-dealeri-de-la-spitalul-judetean/