Nouă decizie a președintelui Donald Trump. Toată planeta va fi afectată

85

Președintele american Donald Trump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind combatarea schimbărilor climatice, potrivit site-ului de știri politice Axios, care citează două surse neidentificate având cunoștință directă despre această decizie, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Axios scrie că la modalitatea concretă de retragere lucrează o echipă mică din care face parte și șeful Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), Scott Pruitt. Membrii echipei vor hotărî dacă SUA vor iniția o retragere completă și oficială din Acord — un proces care ar putea dura 3 ani — sau vor ieși din tratatul subsecvent al ONU referitor la schimbările climatice, un demers mai rapid, dar mai categoric.

La recentul summit G7 din Sicilia, Trump a refuzat să-și afirme susținerea față de Acordul de la Paris, arătând în schimb că are nevoie de timp pentru a lua o decizie. El a transmis ulterior pe Twitter că își va anunța decizia în cursul acestei săptămâni.

Discuțiile liderilor G7 privind clima, care au avut loc vineri și sâmbătă la Taormina, în Italia, “nu au fost deloc satisfăcătoare”, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit AFP. “Avem o situație de șase la unu, ceea ce înseamnă că nu există încă niciun semn în legătură cu decizia SUA: dacă vor rămâne sau nu parte a Acordului de la Paris”, spunea Merkel.

Statele Unite se află într-o fază de reevaluare a propriei politici, atunci când vine vorba de Acordul de la Paris. Noi nu ne vom schimba nici măcar cu un milimetru poziţia în privinţa schimbărilor climatice, Statele Unite încă nu s-au hotârât. Să sperăm că vor lua decizia bună”, arăta şi premierul Italiei, Paolo Gentiloni.

La începutul lunii mai, preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, îşi anunţat viitorul omolog american, într-o discuţie prinn telefon, că va apăra Acordul de la Paris, potrivit News.ro.

Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.