Pieton doi ani, muncă în folosul comunității și cursuri la Drink & Drive- pedeapsa comisarului general adjunct de la Mediu

228

Alcoolul l-a băgat în belea pe comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu. Olteanul Florin Cotoșman , prins băut la volan, și-a aflat la finele săptămânii trecute sentința definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Florin Cotoșman nu mai poate urca la volan timp de doi ani de zile, după ce a fost prins în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Pedeapsa este însă mult mai dură decât simpla transformare în pieton pentru perioada menționată: condamnarea penală duce la interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat.

Comisar general-adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, cu rang de subsecretar de stat, Florin Irinel Cotoşman și-a aflat pedeapsa definitivă pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Instanța a menţinut hotărârea Judecătoriei Slatina pronunţată în 16 martie, prin care Cotoșman a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Pe durata termenului de încercare, acesta trebuie să urmeze cursuri de „Drink & drive“, să presteze muncă în folosul comunităţii- 50 de zile la Colegiul Tehnic Metalurgic și Colegiul Radu Greceanu Slatina.

Cotoşman a fost numit în funcţia ministerială în mandatul lui Victor Ponta, din poziţia de auditor al Camerei de Conturi Olt, anterior ocupând o funcţie de comisar financiar în Garda Financiară Olt.