Grindeanu vrea independență energetică

84

Independenţa energetică este scopul urmărit de România, a afirmat, miercuri, premierul Sorin Grindeanu, precizând că, în cel mai scurt timp posibil, vor fi demarate investiţiile de la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă.

El a efectuat miercuri o vizită la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti. “Independenţa energetică este scopul urmărit de România, iar Guvernul pe care-l conduc va oferi sprijin tuturor tehnologiilor producătoare de energie electrică sustenabilă. De aceea, doresc să demarăm – şi am avut mai multe discuţii cu domnul ministru Valeca din această perspectivă -, în cel mai scurt timp posibil, investiţiile de la Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, unde institutul, de asemenea, poate livra echipamente, servicii, asistenţă tehnică de montaj, ca şi în cazul Unităţilor 1 şi 2”, a afirmat Grindeanu, conform Agerpres.

Şeful Executivului a remarcat faptul că reactorul experimental TRIGA este perfect funcţional şi generează, în afară de beneficii de securitate nucleară şi ştiinţifice, 14 MWh de energie electrică.