Cămin pentru bătrâni în clădirea fostei Școli nr.4 Caracal

728

Seniorii Caracalului care nu pot fi îngrijiți de familie la bătrânețe vor avea un centru multifuncțional destinat lor. Clădirea fostei școlii nr.4 va fi transformată de administrația romanațeană în cămin pentru persoane vârstnice.

Primăria Caracal va realiza un Centru social multifuncțional pentru persoanele vârstnice. Acesta va urma să funcționeze în clădirea fostei Școlii nr.4, pe strada Gheorghe Doja, unitate care a fost comasată cu Școala Gheorghe Magheru și în care activitatea educațională a încetat în 2015. Solicitarea către Ministerul Educației pentru schimbarea destinației din unitate de învățământ în cămin de bătrâni a fost făcută anul trecut, când a și fost aprobată o hotărâre de consiliu local în acest sens. Ministerul și-a dar avizul conform, iar luna trecută a fost aprobată în CL schimbarea destinației fostei școli pentru o perioadă de 10 ani, astfel încât administrația să demareze etapele de punere în practică a proiectului.

Fondurile necesare realizării Centrului social muiltifuncțional pentru persoane vârstnice sunt prevăzute în proiectul de buget pe anul 2017, cu finanțare din excedentul anului anterior și din venituri proprii. Astfel, pentru planurile urbanistice a fost prevăzută suma de 35.000  de lei, pentru DALI ( documentațiile de avizare ale lucrărilor de intervenție)- 80.000 lei, iar pentru Proiectul tehnic și execuția lucrărilor 300.000 d elei.

Viitorul centru va funcționa pe un teren de 3145mp, fosta școală beneficiind de o clădire de 807 mp și o anexă de 76mp.