A furat o mașină din fața blocului. Poliția l-a arestat pentru 7 infracțiuni

206

La doar 16 ani, un tânăr din Slatina a ajuns după gratii, după ce poliția a stabilit că în ultimele luni a comis 7 infracțiuni de furt din /de autoturisme și a condus fără permis.

Săptămâna trecută, un slătinean sesiza poliția că mașina parcată din fața blocului i-a fost furată. Polițiștii au dat de urma făptașului și au restituit autoturismul păgubitului, iar hoțul a fost arestat. “În urma probatoriului administrat de polițiști, un tânăr, din municipiul Slatina, a fost reținut pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. La data de 15 mai a.c., prin intermediul S.N.U.A.U. 112, un bărbat, din municipiul Slatina, a sesizat că, pe timp de noapte, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, parcat în fața  locuinței. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat un tânăr, de 16 ani, din municipiul Slatina, bănuit că, împreună cu alți doi minori ar fi sustras autoturismul, pe care l-au condus pe raza municipiului Slatina, după care l-au abandonat. Autoturismul a fost restituit proprietarului. “, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Tânărul hoț nu va scăpa ieftin, polițiștii constatând că aceasta nu este singura infracțiune comisă de acesta. “Extinzând cercetările, s-a stabilit că, în perioada 25 martie-15 mai 2017, tânărul, împreună cu alți minori, ar fi comis șapte infracțiuni, respectiv: infracțiuni de furt din autoturisme și infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. “, explică agentul principal Dicu.

Judecătoria Slatina a dispus pe 16 mai măsura arestării preventive pentru 30 zile, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere