Slatina devine paradisul florilor. EXPO FLORA ține patru zile

2168
Esplanada se va transforma într-un colţ de rai

Începând de mâine, Slatina va fi capitala florilor. Primăria Slatina organizează cea de-a 23-a ediţie a manifestării EXPO FLORA.

În perioada 18- 21 mai, esplanada Slatinei va fi transformată în raiul florilor. Primăria Slatina va organiza cea de-a XXIII-a ediție a manifestării ”Expo-Flora”, eveniment destinat iubitorilor de flori, firmelor din domeniul floral, producătorilor sau comercianților de flori și material dendrologic.

“Deschiderea oficială va avea loc joi – 18 mai, orele 10.30, la eveniment urmând să participe edilul Emil Moț, viceprimarii Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu și o parte dintre consilierii locali. Pentru a-și putea vinde produsele în cadrul ”EXPO FLORA SLATINA”, expozanții vor plăti o autorizație de funcționare în valoare de 12 lei/zi, la care se adaugă o taxă de teren pentru expunere de 2 lei/mp/zi.”, anunță Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al primăriei.

La EXPO FLORA de anul acesta și-au anunțat intenția de participare 56 de agenți economici, dintre care doar 27 sunt firme specializate în domeniul floral, restul fiind agenți economici ce vor comercializa produse de artizanat & handmade, dulciuri, jucării etc.