Polițiștii caracaleni au depistat chiar pe stradă, în timp ce efectuau acțiuni pe linie de indisciplină pietonală, un bărbat dat în urmărire națională. Olteanul a fost ridicat chiar de pe trecerea de pietoni.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au depistat ieri în capitala Romanațiului un bărbat, de 42 ani, din orașul Drăgănești-Olt, împotriva căruia Judecătoria Slatina a emis, la data de 12 mai 2016, mandat de executare a pedepsei cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cel în cauză a fost încarcerat în arestul I.P.J. Olt, urmând a fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.