SENTINȚĂ DEFINITIVĂ: Profesorii de la Postliceală au ajuns de la catedră în spatele gratiilor

4418

Curtea de Apel craiova a pronunțat astăzi sentința în dosarul ,,Mită la Postliceală,, în care 13 cadre didactice de la Școala Postliceală Sanitară de Stat au fost inculpate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, acuzate fiind de luare de mită. Sentințele sunt definitive și au fost puse în executare. Condamnații au fost duși la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.

Cinci din cei 13 inculpați au primit condamnare cu închisoare. Cea mai mare pedeapsă, 6 ani de închisoare cu executare, a fost primită de Georgel Filip.  Cum acesta mai avea o condamnare cu suspendare de un an și patru luni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, el va sta după gratii, 7 ani.  Sanda Naiden și Liliana Cornelia Filișanu, fost director al Școlii Postliceale de Stat Slatina au primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. În penitenciar vor executa pedeapsa  Emilia Brănescu și Aglaia Micli, condamnate la 3 ani și, respectiv, 3 ani și șase luni. Pentru restul lotului de profesori acuzați, magistrații au stabilit pedepse între 2 ani și 3 ani și șase luni cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă calificată, divulgarea de informații nedestinate publicității,etc, după cum urmează: Moisescu Lygia Monica – 2 ani, Hideg Iuliana – 2 ani şi 6 luni, Sbora Angelica Lavinia- 3 ani, Spiridon Marian – 3 ani şi 6 luni, Zamfir Gigi – 3 ani şi 6 luni, Ciolca Angela – 3 ani, Berinde Maria Viorica – 3 ani, iar Răduţă Maria a primit o amendă penală de 6.000 lei pentru mărturie mincinoasă.
Cei condamnați la pedepse privative de libertate au fost ridicați deja de la domicilii și duși la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova.
,,Polițiștii de la structura specializată din cadrul IPJ Olt au pus în executare cinci mandate. persoanele în cauză au fost duse la penitenciarul de Maximă Siguranță de la Craiova,, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Aici vor sta în carantină timp de 21 de zile după care vor fi transferați la penitenciarele la care urmează să-și execute pedepsele primite.
Condamnații au fost trimişi în judecată, în noiembrie 2014, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Ei au fost acuzați și judecați pentru că au înlesnit, contracost, mai mulți elevi de la Școala Postliceală Sanitară de Stat Slatina să treacă examenul pentru obţinerea Certificatului de Competenţe Profesionale Nivel III avansat – specializările Asistent Medical de Laborator şi Asistent Medical Generalist, sesiunile iulie şi august 2012.
Procurorii au reușit să demonstreze că, inculpații, în calitate de profesorii îndrumători, au remis elevilor, contra unor sume de bani cuprinse între 50 și 350 lei, lucrările de proiect deja finalizate.
Fosta directoare a școlii, Filişanu Cornelia, în calitate de preşedinte al comisiilor de examen, a primit sume de bani pentru a interveni pe lângă membrii comisiei pentru ca elevii să obţină note mai mari decât cele reale, garantându-le astfel promovarea examenului de licenţă. Totul contra unor sume de bani strânse sub formă de fond de protocol. în plus, susțin procurorii în rechizitorul pe baza căruia au obținut condamnarea, Filișanu le-a furnizat unora dintre elevi, contra unor sume de bani,  o parte din subiectele de examen, înainte de susţinerea probei.