Pierdere URIAȘĂ: 126.000 de lei pentru material lemnos nejustificat

155

Aproape 126.000 de lei a pierdut un tânăr administrator din Pitești, însumând amenda și contravaloarea materialului lemnos confiscat, după ce a fost prins de polițiștii olteni în ilegalitate.

Acţiunile desfăşurate pe linia combaterii delictelor silvice au realizat un alt succes pe raza judeţului Olt. Cu două zile în urmă, peste 100 m3 material lemnos, în valoare de peste 95.000 lei, a fost confiscată de polițiștii olteni.

Oamenii legii au depistat două autotrenuri încărcate cu masă lemnoasă, de esență stejar, în pădurea de pe raza comunei Topana. Mijloacele de transport încărcate cu masă lemnoasă au fost conduse la Ocolul Silvic Vulturești, județul Olt, în vederea descărcării materialului lemnos și inventarierii acestuia.

„În urma cercetărilor, s-a stabilit că o societate comercială, cu sediul în municipiul Pitești, județul Argeș, administrată de un tânăr, de 29 ani, din aceeași localitate, a emis două avize de însoțire a materialului lemnos în cantitate totală de 62,258 m3,  pentru cele două autotrenuri. Totodată, s-a constatat că aceeași firmă avea depozitați 44,288 m3 într-un spațiu pentru care nu a solicitat acord de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special.  Persoana juridică în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice”, precizează Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cantitatea totală de 106,54 m3 lemn rotund de lucru – esență gârniță, în valoare totală de 95.886 lei, a fost confiscată, lemnul fiind predat  Ocolului Silvic Vulturești.