Dorel Rusăneanu, tânărul teribilist care și-a ucis noaptea trecută amicul, într-un grav accident, a fost transferat la un spital din București. El a fost transportat în cursul dimineții la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar la prânz medicii au decis să cheme elicopterul pentru a fi transferat la un spital din București. Rusăneanu a fost preluat în jurul ore 16.oo de un elicopter SMURD.
Dorel Rusăneanu din Vișina aflat la volanul autoturismului propriu, deși nu mai avea permis de conducere, a provocat noaptea trecută, în timp ce fugea de echipajul de poliție care-i făcuse semn să tragă pe dreapta, un grav accident de circulație. Din cauza vitezei el a pierdut controlul volanului iar mașina a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe câmp. În urma accidentului, amiciul pe care-l luase la primbare, de 29 de ani, tot din Vișina, și-a pierdut viața.
Rusăneanu a fost și el rănit grav în accident, suferind numeroase traumatisme.
Anul trecut tânărul care era un cunoscut al polițiștilor de la Rutieră a provocat un alt accident grav, lovind cu mașina o consăteancă. În loc să-i acorde primul ajutor, Rusăneanu a fugit de la fața locului. Dacă va scăpa cu viață, el riscă să petreacă ani buni după gratii, fiind cercetat penal în două dosare, pentru mai multe infracțiuni.