Pianul călător va poposi la Slatina și va rămâne la Caracal spre folosința comunității

176

O seară în ritm de vals propune publicului oltean pianistul Horia Mihail care a inclus Slatina și Caracal în rândul orașelor unde va poposi Pianul Călător în cel de-al șaptelea turneu. În acest an, pianul de concert va fi dăruit spre folosință în următorii ani Caracalului.

Începând de luni, 10 aprilie, orice meloman iubitor al valsului sau al poveștilor spuse prin intermediul unor bijuterii muzicale poate să-și procure o invitație la concertele ce vor fi susținute la Slatina- Centrul Cultural Eugen Ionescu Slatina și Caracal- Teatrul Național Ștefan Iordache. Intrarea la recitalul susținut de Horia Mihail se face exclusiv pe bază de invitații.

Valsul este propunerea muzicală a celei de-a VII-a ediții a Turneului Pianul Călător ce va avea loc în perioada 5 aprilie – 4 mai în 15 localități din țară și la Chișinău. La Slatina, poveștile muzicale vor fi spuse pe ritmuri compuse de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel, Debussy pe 26 aprilie, iar la Caracal pe 27 aprilie.

 “De șapte ani încerc să spun lumii povești muzicale. Au fost ani în care am acordat atenție unor mari compozitori, ani în care curentele muzicale au fost puse în valoare. Anul acesta, sper să fie bine primită această invitație la vals, pentru că voi prezenta piese extrem de interesante, rafinate, ce dau substanță și valoare istorică acestui gen, care este poate mai mult asociat cu serile dansante. Și pentru mine aceste turnee se transformă în povești. De la an la an, întâlnirile cu publicul din ce în ce mai numeros mă fac să am și mai multă energie și dorință de a continua. Urmează alte mii de kilometri la volan, recitaluri aproape în fiecare seară, dar abia aștept această nouă călătorie a mea și a pianului, și sper că și publicul va fi încântat de aceste seri în ritm de vals”, declară Horia Mihail.

Pianul Călător rămâne la Caracal

Turneul este organizat nu numai cu scopul de a aduce bucurie melomanilor, ci și având un obiectiv generos: de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani. In acest an, Pianul Călător va rămâne la Caracal. “Orașul a găzduit în sala Teatrului Național mai multe spectacole ale turneelor organizate de Radio România, publicul umplând-o de fiecare dată și răsplatind artiștii cu multe aplauze, ceea ce arată apetența sa pentru muzica de calitate. Din momentul în care Pianul Călător va fi încredințat comunității spre folosință pe o durată determinată, alte evenimente muzicale de marcă vor fi posibile în oraș.”, arată organizatorii.

Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociaţia Culturală Accendo.

„Pianul Călător” va poposi la Slatina