Doctorul Măseluță ajunge la școală. Elevii, învățați cum să aibă dinți sănătoși

320

Primesc periuțe, pastă de dinți și săpun și sunt învățați cum să aibă o igienă corectă a dinților și mâinilor. 6037 de elevi de la școli cu nivel primar, din 47 de localități din județul Olt au primit sau vor primi vizita voluntarilor Crucii Roșii Olt și reprezentanților Colgate- Palmolive România în cadrul Programului Școlar Colgate.

O nouă etapă a Programului Școlar Colgate contribuie la educația cu privire la igiena orală a unui număr de 48.000 de copii din peste 300 de școli, din județele Botoșani, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Ialomița, Olt, Satu Mare, Tulcea și Vâlcea. În Olt, programul a demarat în această lună și va continua și în aprilie. Colgate-Palmolive România, cel mai important producător de produse pentru igiena cavității bucale din România, împreună cu voluntarii Crucii Roșii Olt vor ajunge la mii de elevi din clasele primare și-i vor învăța cum să aibă grijă de o sănătatea lor orală.

“Cu sprijinul Filialei de Cruce Rosie Olt, Colgate va ajunge și în judeţul nostru în aceasta primavara, ajutând micuţii să îşi îmbunătăţească sănătatea orală şi, implicit, stilul de viaţă. În cadrul lecțiilor din școli, copiii vor intra în universul zâmbetelor sănătoase cu ajutorul filmului educațional  Dr. Măseluță și Supereroii dinților sănătoși. Acesta le prezintă într-o manieră ludică regulile care trebuie respectate pentru a avea un zâmbet strălucitor și sănătos: periajul dinților de cel puțin două ori pe zi timp de două minute, schimbarea periuței de dinți la fiecare trei luni de zile, vizite frecvente la medicul dentist și adoptarea unei diete echilibrate. După vizionarea filmului, voluntarii Crucii Roșii, profesori din școli, exemplifică tehnica de periaj dentar cu ajutorul modelului demonstrativ, toți copiii prezenți fiind direct implicaţi în acest proces interactiv. Lecțiile de igienă orală sunt completate de informații privind importanța spălării mâinilor, pentru ca cei mici să fie protejați de afecțiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare. “, explică Simona Capisizu, director Crucea Roșie Olt.

La finalul lecțiilor, copiii primesc de la voluntarii Crucii Roșii Olt toate „instrumentele” necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuță și pastă de dinți Colgate, un pliant cu sfaturi pentru părinți, un calendar pentru însemnarea periajului zilnic și produse Protex pentru igiena mâinilor.

“Educaţia pentru sănătate reprezintă o componentă esenţială în îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei. Campaniile de educaţie pentru sănătate ale Crucii Roşii au contribuit de-a lungul anilor la prevenirea şi combaterea unor epidemii prin informarea populaţiei asupra comportamentelor igienico-sanitare adecvate tipurilor de maladii cu care societatea s-a confruntat şi se confruntă. Începând din anul 2015, Programul Școlar Colgate este derulat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și cu școli primare din întreaga țară. Aproximativ 50% din copiii implicați în program anul acesta sunt din mediul rural sau orașe mici.”, mai spune directorul Capisizu.

În județul Olt, datorită parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, voluntarii Crucii Roșii Olt vor asigura ore de educație pentru sănătatea cavității bucale pentru un număr de 6037 de elevi din clasele primare din 47 de localități din județ, jumătate dintre copii provenind din mediul rural și jumătate din mediul urban.