Gunoiul Slatinei nu se vrea îngropat. Primăria anunță sancțiuni

227

600 de lei este amenda maximă pe care o riscă orice cetățean care nu nimerește coșul de gunoi sau pubela de lângă bloc atunci când aruncă gunoiul. Primăria Slatina a demarat o campanie de conștientizare a cetățenilor privind sancțiunile pe care le riscă dacă aruncă gunoiul la întâmplare și în spațiile special amenajate.

Slatina se numără printre județele din țară cu cele mai moderne sisteme de colectare selectivă a deșeurilor, după ce a implementat sistemul de colectare underground. Însă rezultatul nu este pe măsura investițiilor, cetățenii fiind greu de educat să selecteze gunoiul și, mai ales, să nu-l mai arunce lângă coșuri sau containere.

Pentru a stopa acest fenomen, cele 77 de amenzi date anul trecut de Poliția Locală fiind doar o picătură într-un ocean, primăria a demarat o campanie de informare a cetățenilor privind sancțiunile pe care le riscă. “Campania a demarat la începutul acestei luni, prin lipirea la intrările mai multor scări de bloc din oraș a unei adrese -avertisment prin care informăm cetățenii să nu mai arunce deșeurile pe lângă bloc, ci în locurile special amenajate. În prezent, campania a fost suspendată, angajații primăriei axându-se pe curățenia de primăvară care va lua final pe 12 aprilie, moment în care vom relua această campanie de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la deșeuri și colectarea lor în mod civilizat. În acest sens vom remite către toate asociațiile de proprietari adrese cu nivelul amenzilor pentru cei ce neglijează să arunce deșeurile în locurile special amenajate, dar, în același timp, vom afișa la intrările în blocurile din municipiu adrese-avertismentpentru cetățeni. Ne bazăm pe Poliția Locală, dar și pe spiritul civic al cetățenilor de a fi receptivi la acest apel al nostru.”, a declarat Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina.

Cetățenii care aruncă deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate riscă amenzi cuprinse între 300 și 600 de lei. În cazul resturilor provenite din materiale de construcții, sancțiunile ajung și la 1.000 de lei.

Colectarea subterană a gunoiului se extinde în Slatina