Dosar penal pe numele soțului Alinei Gorghiu. Cum a ajuns Lucian Isar în atenția anchetatorilor

114

Lucian isar, soțul Alinei Gorghiu, implicat într-un accident de circulație în județul Vâlcea. Accidentul s-a produs în această după-amiază, în zona Câineni, județul Vâlcea, în el fiind implicate alte două vehicule: o autoutilitară şi un autocamion. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de soțul Alinei Gorghiu, Lucian Isar care a intrat, cu autoturismul personal, pe contrasens lovind întâi autoutilitara după care un autocamion. În urma impactului, acesta, încărcat cu alamă, s-a răsturnat pe calea ferată. Din acest motiv, traficul feroviar a fost oprit. El nu a fost reluat nici acum. Autoritățile caută o macara de mare tonaj pentru a ridica tirul de pe calea ferată. lucian Isar s-a ales cu dosar penal.

Martorii accidentului susțin că soțul fostei președinte a PNL s-a angajat într-o depășire periculoasă, în curbă, încălcând linia continuă. Când a conștientizat că nu are timp să depășească mașina din față, a încercat să revină în coloană dar a acroșat o autoutilitară după care a intrat în roata unui tir. Din impact vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat, încărcătura împrăștiindu-se pe calea ferată. Din fericire, rănile suferite de Lucian isar nu sunt grave. Nici conducătorii auto ai celorlalte vehicule nu au fost răniți grav.

În urma accidentului, circulația rutieră dar și cea feroviară au fost întrerupte temporar. circulația pe DN 7 a fost reluată la aproape o oră de la accident, mai întâi pe un singur fir.

Traficul feroviar este în continuare oprit pe secţia 201, iar călătorii din trenurile de persoane vor fi transbordaţi între staţiile Câineni şi Cornet, mai informează sursa citată.

În vederea deblocării traficului feroviar se încearcă ridicarea cu o macara a autocamionului căzut pe calea ferată.

 

Martorii mai susțin că, Lucian Isar, de 38 de ani, se afla la volanul unui Porsche Cayenne şi conducea agresiv, până la incident el făcând mai multe depășiri riscante de-a lungul deplasării sale pe DN 7.

.