Secetă la robinete. Vezi străzile unde se oprește APA

173

Locuitorii din șase blocuri din Slatina vor rămâne deseară fără apă la robinete câteva ore. Compania de Apă Olt intervine pentru rezolvarea problemei legate de turbiditatea apei.

Timp de mai multe ore, locuitorii a trei străzi din Slatina – Artileriei, Nicolae Iorga și Aleea Cazărmii nu vor avea deseară apă la robinete.  „Compania de Apă Olt (CAO) efectuează lucrări pentru montarea unui hidrant suprateran pentru spălarea rețelelor. Acesta va ține loc și de hidrant de incendiu. CAO a luat această decizie după ce locatarii din acest cartier au semnalat probleme legate de turbiditatea apei. Prin montarea hidrantului, în această zonă, CAO va efectua spălări ale rețelelor de apă ori de câte ori situația o impune.”, precizează un comunicat de presă al companiei.

Furnizarea apei va fi oprită la blocurile 1, 2, 3, 4 de pe strada Artileriei, blocul 1 de pe Aleea Cazărmii, blocul 4 de pe strada Nicolae Iorga, începând cu ora 22.00.