Programările on-line la Înmatriculări, suplimentate

295

Nici nu a fost lansată bine, că aplicaţia on-line pentru programări la Înmatriculări Auto a şi fost luată cu asalt de olteni. Cum s-au făcut deja programări până în iulie, din 2 mai, când se vor finaliza programările prin fosta aplicaţie cu bon de ordine, programarea on-line va fi extinsă, în sensul că de acest serviciu se vor ocupa mai multe persoane.

Aproape 3000 de olteni s-au programat pe site-ul Prefecturii pentru înmatricularea autovehiculelor, de la introducerea aplicaţiei online şi până în prezent, astfel încât s-au efectuat programări deja până în iulie. Pentru a veni în sprijinul oltenilor, Prefectura Olt a decis să suplimenteze numărul persoanelor care să se ocupe de această aplicaţie. “Având în vedere numărul mare de solicitări privind înmatricularea de autovehicule, prefectul județului Olt aduce la cunoștință că aplicația de programare on-line a fost modificată, în sensul suplimentării numărului de persoane care pot efectua programări, începând cu data de 2 mai. Modificarea aplicației este operațională începând de astăzi, 13 martie. Reiterăm că aplicația poate fi accesată de pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Județul Olt (www.prefecturaolt.ro), urmând ca după efectuarea programării persoana să confirme sau să infirme programarea prin accesarea link-urilor primite pe e-mail-ul declarat. Persoanele care au făcut programare prin sistemul e-tiketing se vor prezenta în continuare la ghișeele serviciului, la datele pentru care au făcut programările.”, anunţă Prefectura Olt.

Dacă până acum oltenii care doreau să-şi înmatriculeze autoturismele se puteau programa on-line doar pentru zilele de luni şi miercuri, de astăzi este posibilă programarea on-line pentru toate zilele săptămânii. De asemenea, după data de 2 mai, şi ghişeul 1 se va ocupa de programăriule on-line, în prezent personalul ocupându-se marţea, joia şi vinerea de programările prin e-tiketing.