Pe 21 martie ar trebui să sărbătorim Ziua Olteniei. Inițiatorii proiectului de lege, printre care și cinci aleși olteni, au repoziționat însă în document județul nostru și regiunea în nord-vestul țării.
27 de aleși ai neamului au poziționat Oltenia pe harta României nu în sud-vestul României, ci în nord-vest, susținând chiar într-un proiect de lege și în expunerea de motive a acestuia că și Dunărea s-a mutat să delimiteze regiunea. Gafa incredibilă nu a fost remarcată nici la redactare și nici atunci când 27 de aleși ai neamului din legislatura trecută, de la PSD, PNL, minorități, UNPR și neafiliați, și-au pus semnătura cerând ca ziua de 21 martie să fie declarată zi a Olteniei.
Gafa este cu atât mai mare cu cât o parte dintre semnatarii proiectului sunt chiar din această regiune.
Printre semnatari se numără și parlamentarii de Olt din legislatura trecută Dan Ciocan, Virgil Delureanu, Alexandru Stănescu, Dumitru Niculescu și chiar Gigel Știrbu, actualul președinte al Comisiei de Cultură de la Camera Deputaților, fost ministru al Culturii.