Dacă autoritățile slătinene au decis ca Liceul Agricol Carol I să-și piardă personalitatea juridică și să fie subordonat administrativ Colegiului Economic, și la Caracal s-au făcut schimbări privind rețeaua școlară, două școli fiind arondate altor structuri. Modificări și acolo contestate, mai ales de către cadrele didactice.
Consiliul Local Caracal a hotărât ca, începând cu anul școlar următor, rețeaua școlară din municipiu să fie reorganizată. Motivele care au determinat această decizie a autorităţilor vizează numărul mic de elevi şi acoperirea cheltuielilor administrative și cu salariile. Practic, la Caracal nu se desființează nicio unitate de învățământ, ci s-au făcut doar schimbări privind centrele bugetare, astfel încât administrația municipală să nu mai fie nevoită să apeleze la mai multe rectificări bugetare într-un an.
Astfel, Școala nr.1, căreia în 2012 îi fuseseră arondate Școala nr.3 și două grădinițe cu program normal, deoarece este unitatea de învățământ cu cei mai puțini elevi din Caracal, doar 173, fapt ce face ca bugetul stabilit prin cost per elev să nu poată acoperi cheltuielile cu salariile profesorilor decât pentru o jumătate de an, a fost desființată ca personalitate juridică. Măsura luată a fost arondarea Școlii nr.1 la Colegiul Tehnic Cosntantin Filipescu, Școala nr. 3 să fie aronată Școlii Gheorghe Magheru, iar cele două grădinițe una Liceului Mihai Viteazul, cealaltă Colegiului Ioniță Asan. Deși unii consilieri locali au contestat că arondarea grădinițelor către licee ar fi cea mai bună soluție, decizia a fost luată pe principiul vecinătății.
„Niciun primar nu-și dorește ca într-o localitate o școală sau un spital să fie desființat. Dar cum suplimentezi cu numărul de copii? Nu este o restrângere de activitate, nu pleacă oamenii acasă. Este vorba doar de centrul bugetar. Decizia ar fi trebuit luată de acum doi ani de zile”, a arătat edilul Liviu Radu în cadrul ședinței consiliului local din ultima zi a lui ianuarie. La rândul său, viceprimarul Octavina Stănescu le-a explicat aleșilor locali că primăria nu desființează școala, iar situația era previzibilă: „Știm cu toții în ce situația a ajuns clădirea Școlii nr.4, care este dezafectată. Dacă în 2012 Școlii nr.1 nu-i erau arondate cele două grădinițe, acum această școală ar fi fost în aceeași situație. Se autoînchidea”.
Cum mulți elevi din zona Școlii nr.1 aleg să frecventeze cursurile altor unități școlare, desființarea unității este doar o problemă de timp. Școala 1 este prima şcoală din fostul judeţ Romanaţi, a fost înființată în 1832, pe vechile amplasamente ale Curţii Domneşti a lui Mihai Viteazul și a fost absolvită, printre alţii, de compozitorul Radu Şerban și de actualul ministru al Justiţiei- Florin Iordache.
Rețeaua școlară caracaleană pentru 2017- 2018:
– Colegiul Național Ioniță Asan, arondate GPP1 și GPN 4;
– Liceul Teoretic Mihai Viteazul, arondate GPN1 și GPP2;
– Colegiul Tehnic Matei Basarab;
– Colegiul Agricol Dimitrie Petrescu;
– Liceul Tehnologic Constantin Filipescu, arondată Școala nr.1;
– Școala Generală nr.2, arondate GPP4 și GPN3;
– Școala Gimnazială Gheorghe Magheru, arondate Școala nr.3, GPN Dumbrava Minunată și GPN2;
– Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, arondată GPP3;
– Clubul Copiilor Marius Bunescu;
– Clubul Sportiv Școlar;
– Școala Postliceală Sanitară Carol Davila- învățământ particular.