SURPRIZĂ: Guvernul a adoptat OUG privind graţierea. Modificate au fost şi codurile penale

132

Guvernul a adoptat, în şedinţa de aseară, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse, în timp ce pentru modificarea codurilor penale s-a ales varianta Ordonanţei de Urgenţă. Veştile au fost făcute publice după şedinţa de guvern de însuşi ministrul Justiţiei, Florin Iordache.  Deciziile guvernanţilor i-au scos iarăşi pe protestatari în stradă. Pentru ca situaţia să nu scape de sub control, efectivele de jandarmi de la Palatul Victoria au fost suplimentate.

“Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi, în acest sens, am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor”, a declarat Florin Iordache, la Palatul Victoria, după ce ministrul Finanţelor a anunţat aprobarea Legii bugetului.

Acesta a precizat că ,,al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (…) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament”.

Iordache a susţinut că proiectele de lege “vor merge în procedură de urgenţă la Parlament”.

În cadrul conferinţei de presă susţinută după şedinţa de Guvern, Iordache a mai spus că au fost luat şi o serie de măsuri ce vizează penitenciarele.

Printre deciziile luate în acest sens se regăsesc: alocarea de sume pentru demararea construirii penitenciarelor de la Caracal şi Berceni, reabilitareaa, modernizarea şi extinderea a trei dintre penitenciarelor existente, creşterea cu 50% a alocaţiei de hrană pentru deţinuţi şi acordarea unei zile la 10 zile executate pentru cei care îşi execută pedeapsa după gratii. Totul pentru a evita o sancţionare a României de către CEDO.

Deciziile Guvernului Grindeanu a scos oamenii în stradă, în marile oraşe. Pentru ca protestele să nu degenereze, efectivele de jandarmi de la Palatul Victoria au fost suplimentate. Concomitent, uşile de la Guvern s-au închis, în interior rămânând, pe lângă ziarişti, şi o parte dintre membri Guvernului.