Se strică vremea

56

Finalul acestei săptămâni vine cu noi temperaturi extreme. Meteorologii vin cu veşti extrem de proaste. Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea în nord-vest, centru şi local în sud şi în vest, informează ANM.

 

Temperaturile maxime se vor încadra, în general între -8 şi 2 grade, iar cele minime între -15 şi -4 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări, în general persistente, în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sudice şi centrale. Trecător va ninge slab, local în Moldova şi izolat în Dobrogea şi Muntenia. Mai ales în primele ore ale intervalului va fi ceaţă asociată cu chiciură în sud, în centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari şi pe arii restrânse şi în partea de răsărit.