Să fii voluntar, înseamnă nu numai să fii mai bun și să-și pese de semeni, ci să te respecți pe tine însuți, să ai curaj să accepți provocări, să ai încredere că poți, că alții pot conta pe tine. Zece olteni și-au depus dosarele pentru a deveni voluntari în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, pentru a învăța ce trebuie să facă atunci când sunt puși în fața unor situații critice și de a deveni apți să-i ajute pe salvatori în misiunile lor. Cel mai tânăr voluntar este o elevă din Slatina.
La doar 16 ani, Clara Elena Păun, elevă a Colegiului Radu Greceanu Slatina, este una dintre cele două reprezentante ale sexului frumos care au acceptat provocarea de a răspunde apelului de voluntariat venit din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, o campanie lansată anul trecut. Conștientă că viața și bunurile oamenilor depind de rapiditatea și pregătirea celor care au meseria de a le salva și că orice ajutor oferit forțelor de intervenție, atunci când acesta este dat de cineva care știe ce face, este un atu, adolescenta nu a stat pe gânduri atunci când a auzit că are șansa de a învăța de la profesioniști cum să poată interveni în caz de urgență și, mai ales, să vadă cum se lucrează într-o unitate militarizată, dorind să urmeze o carieră în domeniu. „Am văzut un anunț în presă privind campania de voluntariat de la ISU. Mie îmi place să ajut și mai sunt implicată și în alte proiecte de voluntariat, așa că mi s-a părut o idee foarte bună să învăț să acord primul ajutor. Îmi doresc o carieră în domeniul militar”, mărturisește Clara.
Voluntar I
Campania „Salvator din pasiune“ a avut repartizate la Olt 40 de locuri pentru cei care vor să devină voluntari ai structurii, condiția de vârstă impusă fiind între 16 și 65 de ani. Doar 10 olteni au răspuns provocării de a învăța să fie salvator- două femei și 8 bărbați. Cel mai tânăr salvator oltean este Clara. După ore de pregătire, un voluntar poate face parte din echipajele de intervenție ale pompierilor. Clara face parte din categoria Voluntarul I, categorie destinată vârstelor 16-18 ani, ce îi dă dreptul de a putea participa după absolvirea a 240 de ore de curs la intervențiile în cadrul echipajelor de prim-ajutor.
„Mă duceam sâmbăta, duminica, după școală, mă întorceam acasă și pe la zece seara. În zilele când nu aveam școală, stăteam la cursuri și 12 ore. Am urmat cursuri foarte utile, din care am învățat multe lucruri. Mi-au plăcut oamenii cu care am lucrat, unitatea, modul lor de lucru, pregătirea, adrenalina când se suna alarma”, povestește eleva.
A terminat cele 240 de ore de curs de voluntariat în noiembrie anul trecut, însă speră să continue programul și anul acesta. „Va fi organizat un curs de o lună, la care eu nu pot participa pentru că nu mă încadrez în categoria de vârstă. Am am însă speranță că voi fi acceptată în cele din urmă”, spune ea. A participat la prima sa acțiune alături de noua „familie”, pe 13 decembrie, de Ziua Pompierilor, când a împărțit pliante.
Voluntariatul este un prilej de a acumula experiență profesională, iar participarea la acest program se poate transforma, în timp, în şansa reală de a accede în structurile ISU ca angajat din sursă externă.
Voluntar la after school, redactor la ziar
Voluntariatul la ISU nu este însă singurul proiect de acest gen în care este implicată Clara. Deși nimeni din familie sau din cercul de prieteni nu face voluntariat, Clarei îi place să fie peste tot, să se implice în diverse acțiuni pentru a afla cât mai multe lucruri noi. „Fac voluntariat în cadrul Asociației George Poboran, un proiect prin care sunt realizate zilnic activităţi de dezvoltare personală cu elevii de clasele I-IV în cadrul programului de after school de la şcoala Gimnazială „George Poboran”. Mă joc cu copiii, facem ateliere”, povestește ea.
Un alt proiect în care este implicată este unul finanțat de către Primăria Slatina, fiind redactor la un ziar al tinerilor slătineni- Slatina buzz. A semnat chiar și un articol legat de cei de la care a învățat cum să-și ajute semenii la nevoie, ce înseamnă responsabilitatea și dăruirea.” Până să îi cunosc nu ştiam de ce cineva şi-ar risca propria viaţă să salveze alte vieţi. Am ajuns să realizez că e vorba de adrenalină, de senzaţia, emoţia pe care le-o oferă fiecare misiune şi de momentele de la sfârşitul intervenţiilor atunci când aud „Bravo!”. Pompierii sunt acele persone care aleargă spre locurile de unde ceilalți fug. Sunt sunt acei oameni care privesc viaţa dincolo de foc, sfidându-l. Sunt salvatorii care ţintind direct în ochii focului, îl fac să îngenuncheze. Ei sunt cei care sting flăcările iadului să scoată din el viaţă, chiar cu riscul ca propria lor viaţă să fie înghiţită de el. Pompierii sunt “soldaţi universali”, sunt medici, atunci când sunt chemaţi să salveze vieţi, ingineri, atunci când predau direcţia focului, cu alte cuvinte ei sunt persoane pe care te poţi baza”, scrie ea în articolul „Viața din spatele focului”.
Deși destul de tânără, Clara Păun le dă multora o lecție. În opinia ei, oamenii ar trebui să participe la astfel de acțiuni de voluntariat dacă nu din dorința de a ajuta, măcar pentru a-și lărgi orizonturile, să cunoască lucruri noi, să se descopere pe ei înșiși. Ea face parte din generația care a învățat că lucrurile făcute cu sinceritate, dăruire și responsabilitate pot face frumos viitorul.