Guvernul Grindeanu, cerințe prioritare pentru 2017

58

Senatorul PNL Daniel Zamfir a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că cere public Guvernului Grindeanu ca proiectul prioritar de infrastructură pentru acest an să fie autostrada Comarnic-Braşov şi acesta să fie inclus în bugetul pe 2017. “Pe lângă nevoia economică de a fi realizat acest proiect, PSD-ul are şi o obligaţie morală faţă de români, pentru că am auzit zilele trecute cum fostul prim-ministru Victor Ponta spunea că a fost şantajat să renunţe la acest proiect ca să poată pleca în SUA. Am auzit şi de la domnul Ghiţă, dar şi din gura dumnealui.

 

Spuneam că este obligaţia morală a Guvernului PSD să facă acest proiect pentru că este de necrezut că un astfel de om a fost în fruntea Guvernului României, un om care renunţă la un proiect de o asemenea importanţă pentru a merge într-o vizită în SUA”, a spus senatorul liberal.

 

În cazul în care proiectul nu va fi cuprins în bugetul pe acest an, Daniel Zamfir a precizat că parlamentarii PNL o să se gândească la orice formă de presiune pe care o pot face, politică în primul rând, pentru ca proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov să prindă contur, conform Agerpres. În ceea ce priveşte calendarul adoptării bugetului, senatorul PNL a afirmat că “este un parcurs pe repede-nainte, posibilitatea pentru depunerea amendamentelor pe care o are opoziţia este foarte strânsă”.