Ambulanță ajutată de buldoexcavator să ajungă la pacient

118

Viscolul pune în continuare probleme de trafic în județ, mai ales acolo unde zăpada este troienită de vânt pe carosabil. În această dimineață, o ambulanță nu a putut ajunge la un pacient în vârstă, fiind nevoie de intervenția unui buldoexcavator care să-i deschidă drumul.

Un oltean în vârstă de 78, cu dureri abdominale a solicitat la primele ore ale dimineții intervenția unei ambulanțe pentru a-l transporta la spital. Ambulanța însă a fost împiedicată să ajungă la pacient de zăpadă, drumul neputând fi practicabil între localitățile Văleni și Seaca. ,,Ambulanța trebuia să ajungă la un pacient din satul Tirișneag, la câțiva km de drumul județean 679. Ca să se ajungă la caz, s-a folosit DC 106, fiind solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Văleni. Astfel, s-a intervenit cu un buldoexcavator care să deschidă calea ambulanței, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Pacientul a fost preluat de către ambulanță pentru a fi adus la Spitalul Județean de Urgență Slatina.