Încă un secretar de stat pentru Olt: Cătălin Rotea

405

Prin decizia primului ministru Grindeanu, Oltul a mai căpătat încă un post de secretar de stat. Cel de-al patrulea. Norocosul este social-democratul Cătălin Rotea.

Deși PSD Olt a emis pretenții doar pentru trei posturi de secretari de stat, se pare că partidul apreciază votul masiv dat de județul cu cea mai bună prezență la nivel național la alegerile parlamentare. Astfel, Oltul capătă cel de-al patrulea post de secretar de stat în Guvernul Grindeanu, după cele două posturi de ministru, ocupate de Florin Iordache- Ministrul Justiției și Florin Jianu- ministrul pentru IMM-uri.

Aseară a fost publicată în Monitorul Oficial decizia prin care Cătălin Ștefan Rotea este numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Rotea  a fost prefect al judeţului Olt în perioada septembrie 2013- martie 2014,  şeful de cabinet al  fostului ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov,  șef al Evidenței Populației Olt și candidat la alegerile locale trecute la fotoliul de primar al orașului Balș.

Celelalte posturi de secretari de stat sunt ocupate de magistratul Sofia Mariana Moț (şefa Secția a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Craiova)- la Ministerul Justiției, decizia oficială fiind publicată tot ieri în Monitorul Oficial, Emil Albotă- numit în funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), poziție cu rang de secretar de stat și Daniel Botănoiu- secretar de stat în Ministerul Agriculturii.