PREMIERĂ ISTORICĂ O femeie, propusă prim-ministru al României 

521

Delegația PSD +ALDE a ieșit de la consultările cu președintele României. Dragnea anunță în acest moment propunerea de premier făcută.

Liviu Dragnea: “PSD a câștigat alegerile și avea dreptul legitim pentru funcția de premier al României. Pentru mine legea nu reprezintă o chestiune secundară și nu vreau ca un mandat al meu să fie prin forțarea unei legi. O condamnare nedreaptă nu mi-a dat posibilitatea să solicit pentru  mine această demnitate, deocamdată. Am venit cu o soluție care sper să fie acceptată”.

Această propunere este Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în Guvernul Ponta. Ea a atras atenția când la învestitură a depus jurământul cu mâna pe Coran.

Runda de consultări va continua cu PNL, de la ora 12:30, iar reprezentanții USR vor fi primiți de președintele Iohannis începând cu ora 14:00, urmând ca la 15:00 să vină la Cotroceni delegația UDMR. Discuțiile vor continua joi cu PMP și minoritățile.

Cine este Sevil Shaideh

 

Sevil Shhaideh are 52 de ani. S-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa în 1993. A fost, până în 2007, directorul departamentului de Sisteme Informatice din cadrul instituţiei. Din 2012, s-a mutat la Ministerul Dezvoltării.

 

Sevil Shhaideh a absolvit Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București în 1987. A urmat o serie de cursuri de perfecționare: expert în administrație publică (USAID, Washington DC, SUA, 1995) și manager ONG (USAID, Washington DC, SUA, 2001), manager de proiect (Oracle University, 2002 și PM Solutions România, 2004), auditor (TUV Institution, 2003).

Are o diplomă de Master în Managementul Proiectelor de Afaceri, obținută în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității ”Ovidius” (2005-2007). Este președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică (ANIAP) din 2000.