Prevederea din legea 90/2001, referitoare la faptul că nu pot fi membri ai Guvernului persoane condamnate penal, nu poate fi considerată o incompatibilitate, a declarat joi seara preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Potrivit acestuia, preşedintele Iohannis „nu va avea niciun motiv constituţional” să refuze propunerea PSD pentru funcţia de premier.
„Vreau să lămurim câteva noţiuni. Prevederea din legea cu condamnaţii penal nu poate fi considerată o incompatibilitate. Incompatibilitatea presupune posibilitatea de a opta – eşti undeva într-o poziţie, dacă vrei un guvern poţi să pleci de acolo, dacă nu poţi să pleci sau nu vrei, nu intri aici. Deci aia nu este incompatibilitate. Nu putem vorbi nici măcar de o restrângere a drepturilor fundamentale – şi aici vorbim de dreptul de a fi ales – pentru că membrii Guvernului sunt votaţi de Parlament, deci sunt aleşi. Deci nu putem vorbi nici măcar de o restrângere a acestor drepturi, pentru că restrângerea implică o perioadă bine determinată în timp. Practic, acea prevedere din lege este o abolire, este o decădere pe viaţă, ceea ce în nicio democraţie constituţională nu este posibil’, a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD din Băneasa.
El a menţionat că legea a fost adoptată de Guvern, în 2001, „fără să aibă avizul Ministerului Justiţiei”, dar, cu toate acestea, PSD-ul nu va iniţia nicio procedură la CCR sau în Parlament pentru a modifica legea 90/2001.
„Dacă Avocatul Poporului va lua sau nu decizia de a ataca la Curtea Constituţională acea prevedere, este numai decizia dumnealui’, a subliniat preşedintele PSD.
Întrebat dacă va aştepta decizia CCR pentru a face nominalizarea de premier, Dragnea a arătat că şeful statului este cel care stabileşte calendarul. „Dumnealui hotărăşte când convoacă Parlamentul, când convoacă partidele la consultări şi când face desemnarea”, a adăugat el.