Alina Gorghiu şi-a dat DEMISIA

115

Alina Gorghiu a anunţat că şi-a depus mandatul de preşedinte al PNL.

“I-am informat pe colegi că pentru mine nu există alt gest decât cel al depunerii mandatului. A fost o onaore să fiu preşedinte PNL doi ani”, a declarat Gorghiu.

Gorghiu și-a respectat cuvântul dat că își va depune demisia dacă nu va face un scor de cel puțin 30%.

Cristian Bușoi, președintele PNL București, își va înainta și el demisia, după scorul slab obținut de liberali în capitală. De asemenea, toți președinții de filiale județene care au obținut un scor sub media națională de 20 %, urmează să renunțe și ei la funcții. În această situație se află și Oltul, unde deja și-a anunțat demisia președintele PNL Slatina, Andrei Iordache. Gigel Știrbu, ÎNCĂ NU!