A început colindul cu… călindare

92

Cât de frumos colorat sau ilustrat ar fi, niciun calendar nu se compară cu cel bisericesc, pe care fiecare gospodină și-l dorește în casă. Chiar dacă o mai încurcă la socoteala începerea săptămânii cu ziua de duminică. Și cum anul e pe ducă, purtătorii de sutane au luat la colindat casele oltenilor mai devreme, ca nu cumva aceștia să-și achiziționeze din altă parte calendarele. Paleta s-a diversificat de la calendarul vechi pe care bunicile noastre le lipeau cu evlavie pe pereți, la vedere, să numere sfinții, zilele de post și sărbătorile în care nu lucrau. Acum, Biserica vinde și calendare de birou sub diverse forme și mărimi, însoțite și de kilul de lumânări, că doar preotul transformat în agent comercial trebuie să pună umărul la strângerea averii bisericești. Așa se face că de la 5 lei calendarul, cât scrie pe preț, pentru efort popa cere 10. Să fie primit, că în numele Domnului nu se refuză nimic! Mai ales dacă pe el se află și vreun semn electoral sun poza Maicii Domnului!