Falşii revoluţionari tremură. Au început reţinerile în dosarul indemnizaţiilor ilegale

223
Procurorii au declanşat revoluţia printre revoluţionari. Ei au făcut prima reţinere în dosarul privind indemnizaţii ilegale pentru revoluţionari, emiţând în acest sens o ordonanţă pe numele Andreei Dragomir. În cazul altor doi suspecţi s-a dispus controlul judiciar.
Anchetatorii susţin că la Andreea Dragomir ar fi apelat mai multe persoane pentru a promova contestaţii la soluţiile date în dosarele respins. Activitatea sa infracţională fiind demonstrată printr-o serie de interceptări telefonice.
În schimbul ajutorului, ea ar fi cerut diverse sume de bani.
Procurorii susţin că s-a procedat în acest fel cu 290 de persoane. Acestea au devenit cu ajutorul interesat al Andreei Dragomir şi a altor colegi de la Secretariatul de Stat pentru revoluţionari. Obţinerea statutului de revoluţionar le-a facilitat titularilor primirea lunară a sumei de 2020 lei Culmea este că persoanele în cauză provin  din oraşe în care practic revoluţia nu a existat:
Deva, Buzău, Brăila, Târgovişte şi Herculane.
La audieri au fost aduşi şi membrii comisiei din cadrul Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, formată din secretarul de stat Adrian Sanda, Denisa Tănase şi Cristina Cechi,, suspectaţi că prin activitatea lor ar fi prejudiciat statul român cu aproape 13 milioane de lei, prin plata indemnizaţiilor acordate revoluţionarilor care au încasat beneficii materiale plătite de către casele judeţene de pensii.
Anchetatorii estimeayă că peste 3000 de persoane au obţinut ilegal certificatul de revoluţionar pe baza căruia au obţinut sume importante de la buget dar şi o serie de facilităţi de la autorităţile locale.