Big Brother la alegerile parlamentare. Află cine va monitoriza electronic voturile în Olt

194

Sute de olteni vor coordona ochii „electronici“ la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie. Autoritatea electorală permanentă a tras la sorți operatorii de calculator ai birourilor electorale, câte unul pentru fiecare secție de vot.

Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și Aplicaţia informatică pentru verificarea dreptului de vot (ADV), aplicate cu succes în premieră la alegerile locale din iunie, va fi pus în practică și la la alegerile parlamentare. SIMPV are rolul de a facilita verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru exercitarea dreptului de vot, semnalează tentativele de vot ilegal, facilitează exercitarea dreptului de vot, asigură unicitatea înscrierii în listele electorale și agregă date statistice privind prezența alegătorilor la vot. ADV reprezintă un program informatic, realizat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care asigură prelucrarea datelor de identificare ale alegătorilor culese de către operatorii de calculator şi compararea acestora cu datele deja înregistrate.
Aceste programe vor fi coordonate în fiecare secție de vot de către o persoană, numită operator de calcul. În urma tragerii la sorți de la sfârșitul săptămânii trecute, în Olt vor fi în secțiile de vot 379 de operatori, iar alți 132 se află pe lista de rezervă.

Vezi cine sunt aceste persoane:
http://www.roaep.ro/instruire/wp-content/uploads/2016/11/OT-Pe-sectie-fara-date-confidentiale.pdf
http://www.roaep.ro/instruire/wp-content/uploads/2016/11/OT-Oper.-pe-UAT-fara-date-confidentiale.pdf

În Olt, sunt aşteptaţi la urne aproximativ 337.000 de electori, care vor alege 12 parlamentari din peste 140 de candidați. Pentru desfăşurarea scrutinului vor fi tipărite peste 800.000 de buletine de vot.
Sâmbătă, la sediul BEC Olt, au fost afișate copii ale machetelor fiecărui tip de buletin de vot ce va fi folosit în circumscripția electorală, fiind totodată delimitate și secțiile de votare.
Ordinea formaţiunilor politice ce se vor afla pe buletinele de vot din judeţ:
1 – Partidul Social Democrat,
2 – Partidul Naţional Liberal,
3 – UDMR,
4 – ALDE,
5 – PMP,
6 – Uniunea Salvaţi România,
7 – Partidul Socialist Român,
8 – Partidul România Mare,
9 – Alianţa Noastră România,
10 – Partidul România Unită,
11 – Partidul Ecologist din România,
12 – Asociaţia italienilor din România,
13 – Federaţia Comunităţii Evreieşti din România,
14 – Asociaţia macedonenilor ,
15 – Uniunea Bulgară din România,
16 – Asociaţia Liga Albanezilor din România,
17 – Uniunea Elenă din România,
18 – Uniunea armenilor din România,
19 – Uniunea Culturală a Rutenilor din România,
20 – Forumul Democratic al Germanilor din România,
21 – Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România,
22 – Asociaţia Partida Romilor PRO Europa,
23 – Uniunea Democratică a Slovenilor şi Cehilor din România,
24 – Uniunea croaţilor din România,
25 – Uniunea polonezilor din România,
26 – Uniunea Democrată Turcă din România,
27 – Uniunea Sârbilor din România.