România și Bulgaria- acord privind accesul pacienților la medicamente

93

Guvernul a aprobat astăzi, prin Memorandum, negocierea și semnarea unui acord de cooperare cu Bulgaria al cărui cadru va asigura accesul pacienților la medicamente. În acest fel, pacienții din ambele țări vor putea beneficia rapid de medicamentele care lipsesc, din diferite motive, dintr-o țară, dar se găsesc în cealaltă.

Informaţiile privind colaborarea sunt prezentate printr-un comunicat al Guvernului. Potrivit acestuia, România și Bulgaria pot conveni astfel asupra unor soluții comune pentru a depăși lipsa unor medicamente când se constată o astfel de situație.
De asemenea, ca semnatare ale Acordului de cooperare pentru asigurarea accesului la medicamente, România și Bulgaria vor putea încheia acorduri comune cu producătorii în vederea obținerii unor reduceri de preț, vor agrea lista de medicamente cărora li se aplică procedura, precum și o poziție comună cu privire la prețul confidențial sau, după caz, reducerile de preț care vor fi cerute pentru medicamentele respective.
Procedura privind acordurile comune încheiate cu producătorii de medicamente ar urma să fie aplicată pentru acele tratamente care nu sunt rambursate din fondurile publice în niciuna dintre țările semnatare ale acordului de cooperare, pentru medicamentele cu denumiri comune internaționale noi și pentru așa-numitele medicamente orfane, utilizate în tratarea bolilor foarte rare. Astfel, pacienții vor putea beneficia mai rapid de medicamentele cele mai noi și eficiente pentru diagnosticul lor și, pe de altă parte, vor fi asigurate economii în bugetele celor două țări.