Ninsori la munte, ploi în sudul ţării

105

Administraţia Naţională de Metetorologie a emis astăzi, o informare meteo de vreme rea, valabilă pentru mai multe judeţe din ţară.

Ploile au pus stăpoânire pe majoritatea zonelor ţării. Începând de astăzi de dimineaţă şi până mâine la prânz, meteorologii anunţă în sudul ţării şi sud-est ploi mai ales sub formă de aversă, se vor semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp. Vântul va prezenta intensificări în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăși temporar 50…55 km/h, iar pe litoral 60…70 km/h.
Pentru Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei, unde vor fi intervale de timp în care ploile vor fi abundente, ANM a emis o atenţionare meteo cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de azi de la ora 14:00 şi până mâine, ora 09:00.
La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.