Regele Mihai împlinește astăzi 95 de ani

94

Casa Regală a României a stabilit programul evenimentelor publice dedicate aniversării Majestăţii Sale Regelui Mihai I la împlinirea vârstei de 95 de ani, la data de 25 octombrie, evenimente care vor avea loc în Bucuresti şi Sinaia în perioada 20–28 octombrie.

La reşedinţa privată din Elveţia, Majestatea Sa Regele Mihai I va aniversa împlinirea vârstei de 95 de ani alături de Alteţa Sa Regală Principesa Elena şi de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.

Pe de altă parte, în România, în perioada 20-28 octombrie, o serie de evenimente vor avea loc spre a marca aniversarea Regelui Mihai precum o piesă de teatru radiofonică scrisă de Regele Mihai şi de Regina Ana, ce va putea fi audiată la Sala Radio din Bucureşti, vernisaje de fotografie la Castelul Pelişor, ceremonii de decorare, un concert de gală, lansări de cărţi şi alte manifestaţii.

 

În prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18:00, a noua ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile.