Coriștii slătineni concertează în Italia

155
Corul Millennium Slatina

Finanțați de către Primăria Slatina, coriștii slătineni vor cânta în acest week-end în Italia, pentru comunitățile de români din patru orașe.

Singura formațiune de muzică cultă din județul Olt, unul dintre mesagerii culturii oltene, Corul Millennium Slatina, va alina în acest week-end românilor din Italia dorul de țară, cântecul și portul românesc. Sub bagheta maestrului Alexandru Chirilă Stanciu, coriștii olteni vor concerta în patru orașe italiene, la invitația Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
„Vom concerta pe 30 octombrie la Udine, pe 1 noiembrie la Roma, pe 2 noiembrie la Veneția, iar pe 3 noiembrie la Vicenza. Vom cânta pentru românii stabiliți sau care muncesc în Italia, repertoriul fiind alcătuit din muzică religioasă românească și prelucrări folclorice românești. Ținuta coriștilor va fi una specială- costum popular, pentru că reprezentăm țara și ne dorim ca românii care ne vor asculta să se simtă acasă, chiar dacă sunt departe.“, ne-a declarat dirijorul Stanciu și totodată fondatorul formației corale.
Cum fondurile alocate acestui proiect al Asociației Cultural-Corale „Millennium“ nu sunt suficiente pentru deplasarea întregului cor, format din 50 de coriști, în Italia vor merge doar 30.
Proiectul „Continuitate şi comunitate culturală prin promovarea creaţiilor muzicii corale“ este finanțat de către Primăria Slatina și cuprinde, pe lângă spectacolele susținute pentru românii din Italia și trei concerte ce vor susținute în țară, spre sfârșitul anului.
Corul Millennium a fost înființat în 2011 și a susținut până acum numeroase concerte pe meleaguri oltene, în țară sau străinătate, participând și obținând premii la festivaluri corale naționale și internaționale.