La un pas de tragedie: Trei răniţi şi o maşină incendiată

169
Sase persoane au fost implicate intr-un accident pe raya comunei Mărunţei. Din fericire, toate au scăpat cu viaţă.

Doi bărbaţi şi un copil au ajuns în această seară la spital. Împreună cu alte două persoane, aceştia se aflau în două căruţe care au fost lovite în plin de un autoturism. În urma impactului maşina a luat foc. Accidentul s-a produs pe DJ 546, pe raza comunei Mărunţei. Accidentul a fost anunţat la 112 de un participant la trafic. Tot el e  cel a acordat primul ajutor victimelor.

Soferul autoturismului cre circula pe direcţia Drăgăneşti-Slatina a pierdut controlul maşinii şi a izbit în plin două căruţe în care se aflau cinci pesrsoane, una dintre ele minore. Doi dintre adulţi şi copilul în vârstă de 8 ani au fost transportaţi la SJU Slatina, primii de două autosanitare aflate în trafic în timp ce minorul a ajuns cu ajutorul SMURD. Cu toţii au suferit traumatisme uşoare care nu le-a pus viaţa în pericol.

În urma impactului autoturismul a laut foc şi a ars în totalitate, până la sosirea pompierilor. Din fericire, şoferul a reuşit să iasă din maşină înainte ca ea să fie cuprinsă de flăcări.

Datorită traumatismelor suferite în urma impactului dintre autoturism şi atelaje, unul dintre animale a murit.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ei fac cercetări pentru a stabili împreurările în care a avut loc accidentul.