Primăria orașului Corabia a scos la concurs 9 posturi de inspector, paznici, muncitori și șoferi. Concursul se va desfășura pe 4 și 8 noiembrie.
Administrația orașului de la Dunăre caută noi angajați. Primăria Corabia a scos la concurs un post de inspector de specialitate debutant la Resurse Umane, unul de șofer de microbuz școlar, un paznic pentru parcul central și doi pentru Cetatea Sucidava, cele mai multe angajări urmând a fi făcute pentru portul turistic, unde se caută doi paznici, un operator și un dispecer apă canal.
Cei care doresc să se angajeze trebuie să depună dosarele până pe 27 octombrie, urmând să susțină proba scrisă a concursului pe 4 noiembrie, iar interviul pe 8 noiembrie.
Portul turistic şi de agrement Corabia a fost amenajat printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene în valoare de peste 7 milioane lei, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la aproximativ 15 milioane lei. Portul se întinde pe o suprafaţă de 8.700 de metri pătraţi, iar investiţia a constat în execuţia unor lucrări hidrotehnice pentru a permite accesul navelor de croazieră şi de pasageri, construirea unor dane de acostare, platforme, racordare la reţea de utilităţi.