CCR dezbate marți sesizările băncilor privind Legea dării în plată

112

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate astăzi, într-o şedinţă publică, excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de bănci în privinţa Legii dării în plată, potrivit site-ului instituţiei. Din cele 471 de dosare primite, 38 vor intra în judecată. Acestea acoperă toate excepţiile de neconstituţionalitate invocate de bănci, deci verdictul care se va da astăzi se va aplica şi celorlalte solicitări venite de la bănci. Totuşi, există şi posibilitatea ca judecătorii de la CCR să amâne decizia invocând numărul mare de dosare care nu au ajuns în faza de judecată, deşi acestea sunt copii la indigo a celor care ar trebui să intre în analiză astăzi.

Băncile au trimis pe bandă rulantă dosare la Curtea Constituţională, deşi era suficient ca fiecare bancă să conteste un singur caz, având în vedere că o decizie luată se aplică în viitor tuturor speţelor similare. “Dacă se judecă mâine, atunci se vor conexa şi toate se vor judeca într-un singur dosar. Nu contează câte excepţii au ridicat băncile, cele mai multe sunt făcute cu copy-paste. Este clar că s-a făcut o discuţie prin asociaţiile de loby bancar şi au spus «astea sunt lucrurile pe care să insistăm». Şi dosarele s-au făcut cu copy-paste”, a declarat Gheorghe Piperea, coautorul Legii dării în plată.

“Am încredere în profesionalismul acestei Curţi, care, dacă va fi coerentă, nu va putea să treacă peste propriile decizii, luate în cazuri similare. Sunt vreo cinci numărate de mine, din care rezultă că-n astfel de situaţii excepţia este respinsă pentru că o lege care spune că se aplică pentru acţiuni de interes public nu are niciun fel de caracter retroactiv ” Gheorghe Piperea, coautorul Legii dării în plată.

Majoritatea dosarelor se referă la câteva articole precise, însă cea mai contestată prevedere din Legea dării în plată este cea privind retroactivitatea, fapt interzis de Constituţie. O altă prevedere contestată este cea prin care darea în plată devine posibilă prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil. Băncile au ridicat excepții de neconstituționalitate și cu privire la articolele care stabilesc pașii de urmat pentru deschiderea unei proceduri de dare în plată, precum și cu privire la criteriile de eligibilitate.

Miză uriaşă şi pentru bancheri

Reprezentanţii băncilor susţin că numărul mic de cereri privind darea în plată, de circa 4.000, se explică prin faptul că mulţi clienţi sunt indecişi şi aşteaptă să vadă ce va decide Curtea Constituţională. Totuşi, nu numărul îi sperie pe bancheri, ci banii pe care vor trebui să-i ţină blocaţi la BNR sub formă de provizioane. “Acest număr mic influenţează mult la provizioane. Abordarea de risc este colectivă, dintr-o sută de debitori, nu ştii câţi vor da în plată. În concluzie, reglementarea de risc cere o abordare colectivă a celor 100, adică, din cei 100, câţi crezi că vor da în plată. Şi trebuie să ai o estimare nu optimistă, ci acoperitoare în cea mai rea situaţie”, a declarat Florin Dănescu, președinte executiv ARB.

Decizia dată de CCR are efecte numai pentru viitor și înseamnă că, pentru cei care au apucat să dea casa în plată, o eventuală declarare a legii ca fiind neconstituțională nu mai are niciun efect