Vrăbiile politice, locuri în Parlament visează

208
Preşedintele PArtidului Alianţa Noastră România, Marian Munteanu, la Slatina

Fondatorul Partidului Alianţa Noastră România, Marian Munteanu, s-a aflat aseară la Slatina. În scurta vizită, el a susţinut o conferinţă de presă în care a făcut referire la pregătirea alegerilor. Potrivit acestuia, prioritatea conducerii partidului o reprezintă strângerea semnăturilor pentru scrutinul de la început de decembrie.

Marian Munteanu a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a spus că la nivel judeţean de acţiunile partidului se ocupă foşti membri ai PNŢCD, coordonaţi de Gheorghe Stoica, ex-consilier local. Conform celor afirmate de coordonatorul partidului pe Oltenia, Ovidiu Bunea, au fost strânse cca 100 de semnături. În vederea obţinerii promisiunii de susţinere, există grupuri de simpatizanţi ai partidului care acţionează în municipiile Slatina şi Caracal dar şi în oraşul de pe Olteţ. Deşi a lăsat să se înţeleagă faptul că partidul se descurgă greu cu strângerea de semnături, Marian Munteanu s-a declarat convins că vor reuşi să obţină numărul necesar de semnături pentru ca judecătorii să admită participarea noii formaţiuni politice la scrutinul parlamentar. Fostul lider al Pieţii Universităţii a susţinut că se bazează pe susţinerea românilor pentru ca Partidul Alianţa Noastră România să treacă pragul electoral.
În condiţiile în care vor ajunge în Parlament, ,,oamenii lui Munteanu” şi-au propus să forţeze aprobarea unui set de acte normative care să stopeze politicile antinaţionale şi anticreştine promovate în ultimi ani.
Conferinţa de presă a fost organizată la Slatina de Marian Munteanu în drumul de întoarcere de la Craiova, unde s-a întâlnit cu membrii de partidului pe care l-a fondat recent dar şi cu cei ai PNŢCD.
El a anunţat că între cele două partide s-a încheiat un parteneriat, subliniind că liderul ţărăniştilor, fostul deputat PDL de Olt, Aurelian Pavelescu, nu va candida la alegerile parlamentare, „deşi a fost invitat, ca şi alte personalităţi ale partidului”. Munteanu a susţinut că cele două formaţiuni sprijină aceleaşi valori: cinste, competenţă şi patriotism.

Conferinţa de presă a fostului lider la PieţiiUniversităţii a avut loc la hotelul aparţinând familiei Dobra.