Tichetele de masă ar putea fi majorate la 15 lei

222

Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a avizat favorabil o modificare a legislației privind acordarea tichetelor de masă, care prevede ca valoarea maximă a unui tichet să fie de până la 15 lei. Decizia de a mări valoarea tichetelor rămâne însă la latitudinea angajatorului.

„Este o iniţiativă prin care se propunea posibilitatea de a se mări (valoarea tichetelor de masă – n.r.), rămânând valoarea actuală în vigoare, și doar posibilitatea angajatorului de a mări aceste tichete, valoarea acestor tichete să poată fi avută în vedere ca şi opţiune”, a declarat președintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon.

În cadrul dezbaterilor din comisie, deputatul PNL Andreea Paul a propus un amendament prin care valoarea maximă a tichetului să fie de 15 lei, nu de 13 lei, aşa cum era proiectul adoptat de Senat. Amendamentul a fost adoptat în unanimitate, deşi reprezentanţii Guvernului au spus că Executivul nu susţine acest proiect.

„Guvernul se opune tot timpul în perioada preelectorală unor astfel de măsuri. Nu are un impact decât benefic. Aceste tichete vor fi cheltuite în comerţ, sunt purtătoare de TVA. Mergem cu raportul săptămâna viitoare în plen şi sper ca toţi angajaţii care beneficiază de acest tip de stimulente să poată beneficia de o valoare mai mare cât mai curând”, a mai spus Solomon.

Proiectul a fost depus de parlamentari PSD, PNL, UDMR, UNPR şi Minorităţi. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.