Liceenii olteni talentați pot accesa bursele private stART, un sprijin financiar în valoare de 2200 de lei pentru aplicanții de la pictură sau desen și 4400 pentru cei de la muzică. Printre cei 100 de bursieri din anii trecuți se numără și 5 elevi din județul nostru.
Orice artist știe că talentul, studiul și munca nu sunt suficiente pentru a se realiza fără un sprijin financiar, materialele fiind destul de costisitoare. Pentru cei care doresc să facă performanță, să-și urmeze visul după un plan de dezvoltare bine gândit, există burse private, la care se pot înscrie.
Programul Bursele stART, lansat în 2014, în parteneriat cu Asociaţia Școala de Valori, organizaţie non-guvernamentală și cu susținerea Ministerului Educației oferă oportunitatea tinerilor talentați la muzică, pictură și desen, care studiază în liceele şi colegiile de artă sau palatele și cluburile copiilor din România și au obținut premii la concursuri naționale sau internaționale de arte, să-și dezvolte pasiunea și să o transforme într-o carieră de succes.
O motivaţie pentru a-şi urma visul
Până acum, 100 de tineri artiști au beneficiat de aceste burse, printre care și 5 elevi din județul nostru, iar înscrierea pentru bursele din acest an școlar este în toi.
Printre cei 5 olteni beneficiari se numără și Ioana Daniela Milculescu, elevă la Colegiul „AI Cuza“ Corabia, bursieră în 2014 la secțiunea muzică. Eleva face parte atât din Ansamblul Folcloric Danubius, însă cochetează și cu muzica ușoară, participând în acest an la Festivalul de Muzică Ușoară „Radu Șerban“.
Bursieri au devenit și elevi din mediul urban, precum Ana Maria Trăistaru, din satul oltean Mărunței, elevă la Liceul Tudor Vladimirescu, dar și Olguța Elena Brăgaru, elevă la Liceul Tehnologic Văleni. Elevă model, cu talent la grafică și desen, Olguța provine dintr-o familie modestă și își doreşte să urmeze o facultate în domeniul artă-plastică. Anul trecut, ea a obţinut premiul I la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale.
„Când am aflat că am fost aleasă ca bursier, am fost foarte fericită deoarece este prima dată când primesc o bursă pentru a-mi susţine talentul meu. În viitor mi-aş dori să particip la cât mai multe concursuri pentru a căpăta mai multă experienţă şi pentru a câştiga premii şi, mai mult decât atât, pentru a-mi dovedi că, atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, poţi să obţii. Intenţionez să-mi cumpăr cât mai multe creioane profesioniste pentru desen şi grafică, hârtie specială, markere, un şevalet şi culori pentru pictură. Acestea m-ar ajuta foarte mult deoarece aş putea încerca tehnici noi de desen şi de pictură“, este mărturia elevei pentru Şcoala de Valori.
Bursă lunară pentru 2017
Cei care doresc să obțină o bursă lunară în perioada ianuarie- decembrie 2017 trebuie să se grăbească, înscrierea trebuind să se facă până pe 31 octombrie. Alături de condițiile legate de activitatea de artist, liceenii trebuie să îndeplinească și o condiție privind venitul familial, situația financiară trebuind să se încadreze în maximum 950 de lei pe membru.
Cu ajutorul bursei stART, tinerii pot achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca muzicieni, pictori sau artişti plastici. Vor putea participa la concursuri naţionale, la expoziţii şi concerte sau vor putea urma cursuri de perfecţionare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia şi de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională şi personală, astfel încât traseul artistic să le fie mai clar şi să se simtă motivaţi să-şi urmeze visul.