Emigrări din PNL

169

Demisia deputatului Mihăiţă Calimente  din PNL și trecerea la  ALDE deschide  cutia Pandorei  pentru acest partid. Îmbrăcată sub scuza băsismului fără  fond care ar  fi cuprins strutura de conducere a  noului PNL,  gestul de migrare la  alt partid  ascunde calcule mult mai pragmatice pe care le vom regăsi și în cazul altor  actuali parlamentari liberali cu  gânduri de ducă, coroborate  cu nevoia de a obține un nou mandat de patru ani în viitorul  legislativ.

Oficial,  Calimente își justifică decizia înregimentării în rândurile PNL prin  ”băsismul fără Băsescu” din PNL și  faptul că prim-vicepreședintele  partidului, Adriana Săftoiu,  fostă colaboratoare a  președintelui  Traian  Băsescu, și-a  permis să-i evalueze  drept  nesatisfăcătoare, prestația sa pe la diverse  televiziuni.

În fapt,  Calimente a preferat să facă  pasul înafara PNL după ce a  aflat  că nu este în grațiile  conducerii pentru un loc eligibil.  Gestul său   vine  după un  conflict  îndelungat  cu liderul PNL Arad, Gheorghe Falcă, cel care, acum un an  a tras  sforile  pentru ca  deputatul să nu mai prindă un loc eligibil pe lista filialei pentru alegerile parlamentare de la finele  acestui an. Membru PNL în anul 2000 şi de atunci până în anul 2012 vicepreşedinte PNL Arad,   ales deputat în trei legislaturi consecutive,  Calimente a luat  gestul lui  Falcă ca un afront direct la adresa sa.

Din cauza proastelor relaţii cu Gheorghe Falcă, deputatul s-a transferat la începutul acestui an la organizaţia PNL Bucureşti din sectorul VI, în speranța că asta îi va garanta un loc eligibil  pe lista  ce va  fi concepută pentru Capitală.

Rezultatele dezastruoase obţinute de PNL în capitală  a  făcut ca  actuala  conducere să-și refacă calculele. „Au fost schimbaţi patru candidaţi, înaintea campaniei s-au schimbat preşedinţii de organizaţii şi s-a creat o adevărată derută, am crezut că cineva îşi va asuma răspunderea, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Nici cu Falcă nu am nimic personal, dar ţin minte că a venit în Arad cu o pungă de plastic de un leu iar acum e milionar în euro şi, în optica lui, la Arad numai oamenii fostului PDL sunt valoroşi”, a explicat, ieri,  Calimente pentru presa arădeană.

În prezent, la nivelul Bucureștiului, doar  cinci locuri  de deputați sunt considerate  ca fiind eligibile de către conducerea PNL, șase  cu noroc la  redistribuire,  iar acestea  sunt  rezervate liderilor de partid  din noua generație precum Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu,  Ovidiu Raețchi, Dan Cristian Popescu, dar și a unora din vechea generație precum Mihai Voicu, susțin  surse din PNL. Nici la Senat, Calimente nu a avut loc de  Cătălin Predoiu și Eugen  Nicolăescu, liberalii sperând la cel mult  două, maximum trei locuri.

Toate diligențele lui Calimente de a  obține un loc eligibil, prin parașutarea sa  într-o filială din teritoriu s-au lovit de un refuz  categoric. Gorghiu și Blaga nu au uitat  gafele făcute de deputat pe la televiziuni și alegațiile  publice  referitoare la  modul  în care au votat  românii la ultimele alegeri. Lui Calimente nu i-a căzut bine nici faptul că după locale,  conducerea centrală a decis  ca toate aparițiile  tv să fie  controlate   și să aibă acceptul din partea  Adrianei Săftoiu, în cazul  parlamentarilor vechiului PNL și, respectiv, din partea purtătorului de cuvânt  al partidului, Ionuț Stroe, pentru foștii democrat-liberali dornici de apariții  pe sticlă.

Confruntat cu perspectiva  rămânerii fără  un nou mandat, Calimente a  ales să candideze pe listele ALDE Arad și promite să-i facă viață grea  în campanie  mai vechiului său  rival, Gheorghe Falcă.

Pentru actuala conducere însă gestul lui  Calimente reprezintă însă mai mult decât un  semnal.  Potrivit unor surse parlamentare   convergente, alți patru-cinci actuali  parlamentari liberali care nu se mai regăsesc în calculele pentru locurile eligibile în județele de  care aparțin,  vor migra spre ALDE în perioada  următoare până la  debutul noii sesiuni parlamentare din toamnă.  Un număr similar de deputați și senatori ai fostului PDL  se  vor reorienta, din considerente similare, spre PMP-ul lui Traian Băsescu. În principal, vechii liberali  sunt  nemulțumiți că actualul raport numeric,  de doi la unu, în favoarea lor , nu  va  fi respectat de conducerea de partid și că  foștii democrat-liberali au câștigat teren pe locurile eligibile,  prefigurându-se o paritate  între cele două tabere.

De altfel, co-președintele Vasile Blaga a avertizat că ”doar cei care vor munci vor fi pe aceste liste pe locuri eligibile”, scenariu care  dă fiori de neliniște multora din actuala garnitură legislativă și îi  determină  să caute din timp soluții de rezervă în cazul în care nu vor figura  pe lista de candidați eligibili ce va  fi anunțată pe 26 august la Liga Aleșilor Locali de la Brașov, odată cu programul de guvernare al partidului.