Cioloș – tot mai apreciat ca premier

100

Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, şi vicepremierul Costin Borc au lansat scenariul unui guvern cu Dacian Cioloş premier şi după alegerile parlamentare. După doar o zi, un al doilea partid parlamentar aderă la idee.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că Dacian Cioloş ar putea să fie un bun premier, dacă ar fi susţinut de un partid politic după alegerile parlamentare.  „Dacian Cioloş s-ar putea să fie un bun premier dacă este asumat de un partid politic, după alegerile parlamentare. Dacă se creează o astfel de situaţie, sigur, se discută o astfel de variantă, nu am nimic împotrivă să fie pe masă o astfel de soluţie. Dar trebuie asumat politic viitorul premier”, a afirmat Kelemen Hunor, într-un interviu acordat Agerpres.

Potrivit acestuia, un guvern tehnocrat poate fi o soluţie doar pe termen scurt. „Cu toate calităţile lui Dacian Cioloş, se vede şi problema guvernului condus de el – nu există susţinere parlamentară, nu există o situaţie clară. Deci, ca să mă înţelegeţi, eu cred că la parlamentarism, în sensul clasic al cuvântului, nu se poate renunţa. Trebuie să ai o poziţie puternică, trebuie să ai o coaliţie sau un partid care formează majoritatea şi care dă şi sprijinul guvernului”, a explicat liderul UDMR.