De luni se dau banii pentru câștigătorii Olimpiadei Liceelor

346

 

Cei circa 800 de câștigători ai diverselor probe din cadrul ediției de anul acesta a Olimpiadei Liceelor își pot ridica premiile în bani începând de luni, de la Direcția Economică a Primăriei Slatina.

Primăria Slatina începe luni, 11 iulie, plata premiilor obținute de către elevii, profesorii, îndrumătorii și antrenorii în cadrul celei de-a XI-a ediții a Olimpiadei Liceelor.  „Câștigătorii premiilor se vor putea prezenta la ghișeele Direcției Economice din cadrul Primăriei Slatina, după ora 12.00, cu actele de identitate, pentru a putea intra în posesia banilor. Ulterior, premiile vor putea fi ridicate de la aceeași locație după următorul program: marți – joi, între orele 08.00 – 16.45, respectiv vineri, între orele 08.00 – 14.00”, anunță Mugurel Manea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Slatina.

Vor primi recompense financiare aproximativ 800 de persoane, în funcție de performanțele obținute în perioada de desfășurare a ”Olimpiadei Liceelor”: pentru premiul I – 300 lei, premiul II – 200 lei, premiul III – 100 lei, premiul IV – 50 lei. Anul acesta, unităţile de învăţământ vor primi suma de 172.000 lei, acordată astfel: 9000 lei/liceu pentru secţiunea de abilităţi practice, dotări la alegere în valoare de 35.000 lei – liceului clasat pe locul I, dotări de 20.000 lei – liceului de pe locul II, dotări de 15.000 lei – locul III, dotări de 10.000 lei – locul IV, premiul de participare pentru unităţile de învăţământ clasate pe locurile V – VIII fiind în valoare de 5000 d elei/liceu.

Cea de-a XI-a ediţie a competiţiei dintre liceele slătinene a fi organizată în perioada 6-31 mai, performanţa elevilor fiind stimulată de către administraţia locală, care a pus la bătaie anul acesta suma de 200.000 de lei. Podiumul competiției a arătat la fel ca cel de anul trecut, cupa liceelor slătinene fiind adjudecată tot de Colegiul Național Vocațional “Nicolae Titulescu”.