Sute de mii de euro pentru 28 de licee din Olt

627

28 de licee oltene au fost declarate eligibile în cadrul Proiectului ROSE, putând accesa astfel granturi cu o valoare medie de circa 100.000 de euro ce vizează rducerea abandonului școlar și creșterea ratei de promovare a Bacalaureatului.

Din cele 31 de licee oltene, 28 au fost declarate eligibile de către Ministerul Educației în cadrul schemei de granturi Proiectul privind învățământul secundar- ROSE. Acestea pot accesa fonduri importante, cu scopul de a reduce abandonul școlar și crește rata de promovabilitate a Bacalaureatului. Finanțarea face parte dintr-un fond de 200 de milioane de euro, pe care Ministerul îl împrumută de la Banca Mondialăpentru Proiectul privind Învățământul Secundar din România (ROSE). Granturile acordate liceelor vor avea o valoare medie de circa 100.000 de euro, acordate pe o perioadă de 4 ani, cu schema de finanțare în 2 etape. Cel puțin 50% din banii pe care-i primește o unitate de învățămînt trebuie folosiți pentru activități de consiliere, dezvoltare personală, îndrumare și orientare vocațională. 30% din grant poate fi cheltuit pe activități extracurriculare și de informare, cum ar fi excursii de documentare, stagii de pregătire, participări la competiții și formarea de rețele interșcolare. Doar restul de 20% pot fi investiți în lucrări de renovare și amenajare a clădirilor școlare, precum și în achiziția de bunuri. Doar un sfert din cele 1170 de licee declarate eligibile la nivel național vor primi banii în acest an, restul în 2017.

Liceele slabe, cele sub 90% promovabilitate la Bac

În proiect au intrat numai acele licee considerate slabe. Ca să fie eligibile, liceele trebuie să aibă rate medii de promovare a Bacalaureatului sub 90%, rate de abandon școlar mai mari de 2,5% și o rată medie de absolvire mai mică de 85%. Doar trei licee din județul Olt nu s-au încadrat, înregistrând promobavilitate la Bac peste 90%: Colegiul „Mihai Viteazul” Caracal, CN „Radu Greceanu” Slatina şi CN „Ion Minulescu” Slatina. La limită, cu 90% promovabilitate la BAC a fost CN „AI Cuza” Corabia.
Liceele cu promovabilitate zero anul trecut la BAC au fost: Tehnologic Izvoarele, Tehnologic „Constantin Filipescu” Caracal și Tehnologic Drăgănești-Olt, rezultate slabe înregistrând și: CNA „Carol I” Slatina- 10%, CT „N. Bălcescu” Balș- 12%, Liceul Tehnologic Crâmpoia- 12%, CT „Alexe Marin” Slatina- 14%, CT Metalurgic Slatina- 16%, CT Danubius Corabia- 17%, CT „Matei Basarab” Caracal-17%, CA „Dimitrie Petrescu” Caracal- 19%, Liceul Tehnologic Tufeni- 20% și Liceul Tehnologic „Ion Popescu Cilieni” Cilieni- 20%.

Deși au înregistrat medii de absolvire a claselor terminale de liceu mai mari decât limita impusă de 85%, 14 licee au fost declarate eligibile, înregistrând o promovare slabă a examenului de maturitate.

Facilitator pentru județul Olt este inspectorul școlar Mirela Paraschiv, consultant ROSE pentru serviciile de asistență tehnică pentru facilitarea elaborării și evaluării propunerilor de granturi pentru licee.