PNL restricționează aparițiile la TV

104

Conducerea  PNL  caută soluții pentru  resuscitarea imaginii  partidului înainte de campania pentru parlamentare. Comunicatorii pe care  orice  partid se  bazează  pentru  promovarea mesajelor  către electoratul  țintă au primit ieri o lovitură.  După o ședință de  câteva  ore cu  prim-vicepreședinții și vicepreședinții liberali, conducerea a  decis  un mai bun  control  al aparițiilor pe sticlă.  Cine nu   va respecta  noile  condiții, nu va mai primi  undă verde pentru mersul pe viitor la televiziuni, susțin  surse liberale.

Ionuț Stroe  și Adriana Săftoiu vor  fi  controlorii de trafic media. Cu alte  cuvinte, colegii de partid care vor să apară sau primesc invitații la emisiuni  tv, vor trebui să-i informeze pe  cei doi cu privire la aceste intenții, iar în funcție de acordul acestora vor  merge sau  nu  să dea cu subsemnații pe sticla televizoarelor.

Și nu  oricum. Pentru  a nu se crea partipriiuri  politice, conducerea a institui  și o măsură de precauție suplimentară:   exponent al taberei vechilor liberali, Ionuț Stroe se va ocupa de  controlul aparițiilor media a celor din   fostul  PDL, în  timp ce  Adriana Săftoiu ce provine  din rândurile  democrat-liberale va  gestiona  problema  reprezentării la televiziuni a vechilor  liberali,  ne-au  declarat  sursele citate. Astfel, fiecare tabără va   verifica  și controla ritmul și frecvența aparițiilor în media  a celeilalte  părți pentru a se păstra echilibrul  dorit și unitatea în mesajele ce vor fi promovate în numele  partidului.

Membrii de partid care nu  vor respecta  noile dispoziții, mai ales parlamentarii dornici să-și facă precampanie și imagine  înainte de testul electoral  din toamnă,  riscă să li se interzică  aparițiile media pe viitor, așa cum s-a mai întâmplat  în trecut cu unii dintre  colegii lor, precum   deputatul Mihăiță Calimente.