S-a-ntâlnit hoțul cu… plătitorul

100

Slătinenii pe care nu-i interesează teatrul plătesc o dată, cei care vor să vadă un spectacol, de două ori. Cam așa stă treaba în ce privește punerea în scenă a piesei shakespeariene “Visul unei nopți de vară”, în regia lui Remus Iordache. Deși spectacolul este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina, prin fonduri nerambursabile, din buzunarul slătinenilor, realizatorii au stabilit și un preț al biletului, de 12,50 lei. Păi, bine, nenicule, cum vine treaba asta? Dacă primăria vă plătește să jucați teatru pentru slătineni, voi le mai luați și bani la intrare? Poate se sesizează și primăria cui și de ce dă banii, în… interes local. Ce ar fi fost ca Lyra Band, beneficiara unui program asemănător, să pună carcasele de la instrumente lângă artiști atunci când încântau urechile slătinenilor, să mai arunce și trecătorii câțiva leuți? Rușine!