Primele sesizări ale slătinenilor pentru vicele Vîlceleanu

255

Realizat în ritm de melc, programul de amplasare a noilor containere de gunoi îngropate în Slatina a stârnit nemulțumirea mai multor localnici. Un slătinean a sesizat problema viceprimarului Vîlceleanu, care i-a răspuns prompt, pe facebook.

„De 3 săptămâni este la fel”– comentează un slătinean pe facebook fotografia cu un nou punct subteran de colectare a gunoiului, pe care a postat-o spre informare pe pagina proaspătului viceprimar Ernes Gigi Vîlceleanu. Imaginea arată cum lucrarea nu a fost finalizată în jurul containerelor îngropate. Prompt, vicele i-a răspuns: „Primaria Slatina a montat 45 de containere îngropate pe raza întregului oraș, lucrarea având loc pe etape. În prezent s-a ajuns la stadiul de finisaje în cazul tuturor containelor, adică urmează turnarea de ciment peste pietriș. Lucrările se vor termina în cursul lunii iulie în tot orașul”. Oarecum nemulțumit, Felix Badea a răspuns: „Măcar întinderea pietrișului și curățarea locului de borduri și betonului rezultat din tăiere se putea face..”
Programul de modernizare a sistemului de colectare a deșeurilor menajere în oraș aflat în derulare se întinde pe anii 2016 şi 2017 şi cuprinde achiziţionarea de 60 de noi astfel de containere. Primăria Slatina a achiziționat și montat 45 de spaţii de depozitare subterană, cu o valoare de 2,3 milioane lei. Primăria a luat în calcul şi varianta de a suplimenta în a doua parte a anului suma destinată achiziţionării de containere, putând astfel să încheie integral proiectul. Odată cu montarea noilor containere, în Slatina vor funcţiona 170 de puncte de colectare subterane, iar aria de acoperire va fi de peste 90%.
Colectarea selectivă a gunoiului a fost introdusă în Slatina în 2006, municipiul trecând doi ani mai târziu la cel mai modern sistem de colectare- în containere îngropate. În 2008 au fost instalate primele 12 astfel de dispositive underground, astăzi, capitala Oltului având 110 spaţii de depozitare subterană a gunoiului, ultimele 25 amplasate anul trecut.